Quantcast
Channel: Reviews - Articles
Viewing all articles
Browse latest Browse all 17

Tomb Raider

$
0
0
Un titlu arhicunoscut, dar Începutul unei serii noi.

Cam așa se poate caracteriza pe scurt ultimul joc din seria Tomb Raider. Jocul reprezintă începutul unui "reboot" al seriei, care dacă la anunțarea acestuia unii erau sceptici în privința calității jocului, a reușit să ne arate că un reboot nu înseamnă întotdeauna un lucru rău.

Jocul ne relatează modul în care Lara Croft, un arheolog ce e în căutarea aventurii devine acea Lara pe care o cunoaștem din jocurile precedente.
Aflându-se pe un vapor împreună cu o echipa de arheologi, Lara e în căutarea regatului Japonez pierdut, Yamatai. La sugestia Larei, vaporul se îndreaptă spre "The Dragon's Triangle", o zonă împânzită de furtuni. Ajunși în acea zonă, vaporul este cuprins de furtună și naufragiază pe o insulă necunoscută.
În urma furtunii, echipajul se destramă, iar Lara se trezește naufragiată pe insulă, rănită în urma furtunii. Astfel, ea trebuie să se bazeze pe propriile instincte pentru a supraviețui și a se reuni cu restul echipajului.

Imagine postată Imagine postată


La prima vedere, se observă că absolut toate mijloacele de transport ce s-au apropiat de insulă (vapoare, elicoptere sau avioane) au căzut pradă furtunilor, iar insula pare a fi populată de un grup de fanatici.
După reunirea echipajului, Lara realizează că insula respectivă e chiar Yamatai și pornește în căutarea unui mod de a scăpa de pe insulă, dar si în a afla ce s-a întâmplat cu acest regat, care este cauza furtunilor neîntrerupte și ce urmăresc cei din cultul fanatic de pe insulă.
Astfel, pe parcursul jocului vom avea ocazia de a urmări "maturizarea" Larei, și modul în care împrejurimile o transformă într-o supraviețuitoare.

Gameplay-ul este unul intuitiv, ușor de înțeles, jocul având implementat și un sistem de cover ce se dovedește a fi fluid și implementat cu cap(animația de cover este una cât se poate de naturală, personajul intrând in cover doar prin simpla apropiere a acestuia de un zid/o cutie, etc.. fiind mult mai bun decât sistemele de cover din alte jocuri unde pentru cover trebuie apăsat un anume buton, doar dintr-o pozitie anume și personajul parca e atras ca de magnet de peretele respectiv).
Jocul beneficiază și de un mic sistem de skills/upgrades, sistem ce se potrivește perfect cu stilul jocului, nefiind nevoie de un skilltree/upgrade system foarte complex ca într-un RPG. Pe insulă se găsesc o grămadă de cutii pe care Lara le poate deschide pentru a recupera materiale(salvage), acestea fiind folosite pentru a-ți îmbunătăți armele(damage mai mare, mai multe gloanțe/încărcător, etc).
De asemenea, spre bucuria noastră, există destul de puține Quick-Time Events, majoritatea fiind doar în primele ore din joc.

Imagine postată Imagine postată


Optimizarea jocului este un mare plus, astfel Tomb Raider poate rula și pe unele sisteme mai slabe, dar asta nu înseamnă că grafica lasă de dorit. Dimpotrivă, grafica este excelentă(desigur, acum discutăm despre jocul rulat la detalii maxime, ce automat necesită un sistem mai puternic), cu texturi de o rezoluție mare, modele destul de reale și cu animații fluide, bine puse la punct. Datorită tehnologiei TressFX, părul Larei este extrem de realist, singura problemă fiind faptul că activarea TressFX-ului vă va scădea considerabil FPS-ul, dacă nu aveți o placa video high-end.

Insula este destul de mare, iar peisajele și împrejurimile ajută la o imersiune excelentă în lumea jocului.

Astfel, producătorii au reușit să dea o nouă perspectivă titlului Tomb Raider, realizând un joc excelent conturat, în care toate elementele reușesc să ne țină în fața monitorului ore în șir.

Imagine postată Imagine postată


http://www.youtube.com/watch?v=3QFshjFUg0g


Cerințe minime:
Windows XP Service Pack 3, Windows Vista,7,8 (32bit/64bit)
• DirectX 9 graphics card with 512Mb Video RAM:
AMD Radeon HD 2600 XT
nVidia 8600
• Dual core CPU:
AMD Athlon64 X2 2.1 Ghz (4050+)
Intel Core2 Duo 1.86 Ghz (E6300)
• 1GB Memory (2GB on Vista)

Viewing all articles
Browse latest Browse all 17

Latest Images